Search

Nevroză de toamnă

"M-am născut prea mândră, prea mândră şi prea fragilă. Iar dacă regret că, atunci când sufăr, sufăr de o sută de ori mai intens decât alţii, sunt sigură că, atunci când sunt fericită, sunt de o mie de ori mai fericită decât ei." – Maria Callas

August

“Întoarce-mă-n august din nou

Alintă-mă

Cu stereo bătăi de inimă.” 

August serile de vară
Când melancolia îmi înăbuşă glasul stins de-atâta dor
De tine.
August diminețile-n care mă trezesc cu-n gust nestins de dor
Pe buze.
August cafelele băute-n miez de noapte,
Fără zahăr
Menite să-mi aline sufletul încărcat
De iluzii.
August paginile mânjite cu cerneală neagră
În disperarea de a-mi scoate sufletul la lumină.
August norii din ce în ce mai negri ce-mi întunecă ființa
Uitată.
August minutele ce se scurc gândindu-mă la calea-mi ce iveşte drumuri tot mai anevoioase.
August bătăile inimii tale pe care le simt din ce în ce
Mai stinse.
August valurile mării ce-mi îneacă toate deznădejdile şi-n ale căror brațe mă simt
Întreagă.
August zilele ce trec pe nesimțite şi-mi lasă-un gust amar
De dor nestins
De mine.

Advertisements

Dacă

Dacă eu sunt vântul ce-ți mângâie pletele,
tu eşti soarele ce-mi încălzeşte inima.
Dacă eu sunt lacrima ce-ți cade pe obraz,
tu eşti surâsul ce-mi încântă sufletul.
Dacă eu sunt frunza ce cade toamna,
tu eşti pământul ce mă primeşte în brațele lui.
Dacă eu sunt cuvânt,
tu eşti opera mea literară.
Dacă eu sunt ochii ce-ți luminează calea,
tu eşti întreaga lume pe care o văd.
Dacă eu sunt vers,
tu eşti muzica mea.
Dacă eu sunt nisipul ce-ți mângâie tălpile,
Tu eşti marea mea.
Dacă eu sunt culoarea,
tu eşti pictorul meu.
Dacă eu sunt tu,
tu eşti eu.

Gânduri nocturne

Durerea amară şi grea
A nopților nedormite,
A vieților răvăşite
În trista şi adormita nevoie
De tine.
Însângerate clipe
Şi pline de amărăciune,
De strigăte, dor şi insomnii.
Pline de veninul uitatelor zile
În care-mi zâmbeai,
În care trăiai şi visai cu ochii deschişi,
Când îmi şopteai că-mi vei fi
În minte, în gând şi-n inimă
În soarele dimineții prin fereastra întredeschisă.
Departe de cotidian si de prozaic
Îți sorbeam cuvintele
Ca pe ultima gură de cafea dimineața,
Cu amar şi nesăț
Doar că tu n-ai mai vrut să-mi fii
Şi-ai preferat să fii
Ca şi când n-ai fi fost niciodată.

Flori pictate-n alb şi negru

Cad petale de flori albe,
În mocirla ce-şi aşterne mrejele
Pe pământ.
Şi-agață tulpinile firave
De asfaltul rece ca gheața.
O frunză se desprinde uşor
Şi cade lin pe uscatul umed şi greu
Care-o îmbrățişază cu durerea cu care-mbrățişezi sentimentul de mult pierdut.
Cad petale de flori albe
Şi-mi amintesc de mine,
De sufletu-mi nepătat de vrăjmăşia vieții
Sau de mintea-mi neîntunecată de gândurile ce-o străbat.
Le simt cum se aştern pe suflet,
Una câte una
Şi-l acoperă-n alb.
Imaculat şi rece,
Acoperă stricăciunea dinăuntrul meu
Şi-o transformă-n parfumul florilor albe,
Ce m-amețeşte cu mirosul lui îmbătator de fierbinte.
Le-aş putea de foc
Şi le-aş face să ardă mocnit,
Să se transforme-n scrum
Să uite c-au fost albe, imaculate.
Cenuşii
Ar fi mai aprope de sufletu-mi murdar,
De lumea ce mă-nconjoară
Şi-mi întunecă petalele albe din suflet.

Poezie

Mă inspiri să scriu poezie,
Prin felul tău de a fi,
Prin felul tău de a trece dincolo de cuvinte.
Decoruri somptuase şi dulci
Mă înconjoară şi mă fac să te privesc
Ca pe o operă de artă.
Ți-aş dansa poezie în tălpile goale
Şi ți-aş străpunge inima cu cele mai melodioase şoapte.
M-aş lăsa transfigurată
De poezia ce-ți stăpâneşte inima,
De felul tău de a mă privi dincolo de timp
Şi dincolo de viață.
Simt cum îngerii îmi cântă
De fiecare dată când tu mă alinți şi de fiecare dată când tu eşti.
Mi-aş lăsa inima acoperită
De mângâierile buzelor tale,
Doar dacă aş şti că şi tu ai face acelaşi lucru.
M-aş lăsa dusă de valul armonios al iubirii tale,
Undeva cât mai departe de lume,
In armonia dulce
A poeziei care viețuieşte-n tine.

Cuvinte

Cuvinte răsucite,
Răsturnate în pahare
De cristal.
Uitate de lume
Şi de viață.
Mi se-agață de suflet
Şi-mi pecetluiesc glasul.
Răsună din ce in ce mai tare,
Se sparg în mii de bucăți
Şi-mi inundă inima.
Se preling pe suflet, otrăvite de-atâta chin.
Îşi spală păcatele
în vâltoarea vieții.
Le scriu cu cerneală neagră
Şi le-ntipăresc în minte.
Le țin acolo până când veninul se-mprăştie.
Le scot cu grijă şi le torn în pahare
De cristal.
Le sorb cu nesăț şi le-mprăştii
Prin lume.
Calde şi grele.
Blânde şi pline de otravă.
Blestemate şi slăvite.

Îmi place

Îmi place când ştii să-mi fii ploaie
Îmi place când ştii să-mi fii soare
Îmi place în brațe să-ți cad
Ca-ntr-un vis
Mereu, tot mai fad.
Îmi place când trăieşti prin mine,
Când mâna cea caldă pe piept ştii s-o pui.
Şi un amalgam de ruine
În sufletul meu reuşeşti să aduni.
Dar tot tu,
Visător de zi ce eşti,
C-o singură privire
Inima mi-o reclădeşti.
Îmi place cand ştii să pui bucată cu bucată la loc.
Îți place să clădeşti zâmbete.
Să vezi cum totul arde ca-ntr-un foc
Efemer.

Poem despre iubire

Îți mărturisesc că ochii tăi sunt unici
Când mă privesc,
În orice oră din zi şi din noapte
M-afund în ei ca-ntr-un ocean de visuri
Eterne.
Te-aş putea privi ore în şir
Fără să-mi simt inima obosită.
Tot ce-aş mai fi în stare să simt
Ar fi doar vibrațiile corzilor tale
cum îmi cântă şi-mi încântă sufletul.
Aş putea să-ți scriu poeme,
Dar mi-e teamă că te-aş pierde printre versuri.
Printre atâtea cuvinte înşirate într-un manuscris,
Ce ar izbuti să dea un nou sens vieții.
Ți-aş putea cere să mă priveşti întruna,
Să-mi sorbi cuvintele şi să nu mai poți respira
Fără s-auzi paşii mei molcomi pe caldarâm.
Aş putea şi să te rog să-mi aduci flori,
Să-mi spui cuvinte mari
Şi să mă faci să le simt in toată profunzimea sufletului.
Dar nu.
Nu vreau să-mi fii nici muză,
Nici măcar să mă contopesc cu suava ta atingere.
Tot ce vreau de la tine e să fii
Pentru totdeauna.
În realitatea ce-mi macina fiecare fărâmă de umanitate.
La fel de simplu cum îmi eşti
În inimă,
În minte
Şi-n fiecare celulă din corp.

Să dansez cu lumea-ntreagă..

Să dansez cu ploaia,
Iar tu să-mi şopteşti la ureche
Că-ți sunt soarele şi luna,
Că mi-eşti vântul şi furtuna.Să dansez cu stelele,
Şi să-mi spui plin de mânie,
Că-ți sunt inima ce-ți bate – când mă simte –
Tot mai vie.

Să dansez cu licuricii,
Să le spun că-s fericită,
Când în brațe mă strângi tare
De parc-ai şti că-ți sunt sortită.

Să danzez cu tot ce-i aspru
Cu furtuna şi cu vântul
Să le spun că nu mi-e frică,
De durere şi de chin
Atâta timp cât am alături
Pe cel mai dulce dintre spini.

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑